SANDU FRUNZĂ – DEZVOLTARE PERSONALĂ PENTRU CEI FOARTE TINERI

0001

Atelierul de Comunicare și Dezvoltare Personală,

vă invită să participați la întâlnirea cu tema:

DEZVOLTARE PERSONALĂ LA CEI FOARTE TINERI

susținută de

SANDU FRUNZĂ

În prezent dezvoltarea personală nu mai este o opţiune, ci o necesitate. Noi, ca indivizi, pentru a ne satisface mai întâi nevoile, trebuie să le cunoaştem. Societatea se află într-o permanentă evoluţie şi trebuie să ne oprim puţin din această fugă, să analizăm unde ne aflăm, „ce nevoi şi oportunităţi avem în acest moment, ce activităţi sunt menite să încurajeze creşterea pozitivă a tinerilor”[1].
Multiplele schimbări prin care am trecut în ultimele decenii au adus noi realităţi în care trebuie să ne adaptăm şi să supravieţuim  Se pune foarte mult accent pe resursele individuale care, în funcţie de nivelul lor şi de investiţia în ele, pot aduce rezultate diferite. Dezvoltarea personală presupune mărirea abilităţilor emoţionale şi cognitive, îmbunătăţirea interacţiunilor sociale, de comunicare, interpersonale şi intrapersonale. Mai exact, este o investiţie bine gândită şi planificată pe termen lung, cu stabilirea unor obiective clare pentru tineri, „care se confruntă uneori cu derapaje identitare, mai ales atunci când există o provocare la adresa integrităţii sale”[2]. Ceea ce este central ca bază pentru dezvoltarea profesională și personal este acceptarea voluntară a sinelui. Trebuie să vedem cum putem face astfel încât să îmbinăm părţi teoretice cu cele practice şi părţi ale gândirii raţionale cu cea emoţională, astfel încât, tinerii să poată şti cine sunt, ce pot, ce vor şi să aibă abilităţi şi motivaţia de a excela în plan personal şi profesional.

 

Întâlnirea va avea loc  miercuri, 24 octombrie 2018, în intervalul orar 18.00-19.30, în sala IV/1, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, str. Traian Moșoiu nr. 71.

Participarea este gratuită. Locurile sunt limitate. Doritorii sunt rugați să completeze formularul de participare. Participanții la atelier vor primi la finalul întâlnirii un certificat de participare. Participanții sunt rugați să fie prezenți în sală cu 10 minute înainte de ora 18.00.

 

[1] Karen VanderVen, Promoting Positive Development in Early Childhood. Building blocks for a Succesful Start, New York: Springer, 2008, p. 2.

[2] Harry Tomlinson, Educational Leadership. Personal Growth for Professional Development, London: Sage Publications,  2004, p. 5.

 

Lasă un comentariu